Interviu Mihai Tatulici: "Ziaristul nu a fost niciodată imparţial"

Cei 44 de ani de carieră jurnalistică l-ar îndreptăţi să fie arogant, însă Mihai Tatulici, ”cel mai tânăr ziarist din România”, aşa cum se autocaracterizează, îşi doreşte să fie naiv din nou. În tonul său calm se ascunde dezamăgirea faţă de presa autohtonă căreia îi lipseşte ”conştiinţa profesională intactă”. Cu o personalitate puternică şi o viziune realistă, jurnalistului îi este tot mai străină lumea modernă, o lume a superlativelor.

"Avem o mare calitate: ne prefacem excepţional de bine"

Ce vă bucură?

Faptul că trăiesc.

Vă este frică de ceva?

Într-un mod foarte vag de Dumnezeu.

De ce foarte vag?

Pentru că am cunoştinţe foarte puţine despre El.

Cum mai e să fii jurnalist în România, astăzi?

Îngrozitor! E foarte neplăcut din cauza halului în care trăim şi a lipsei de credibilitate a României, a societăţii şi a meseriei noastre. E vai de mama noastră!

Asta înseamnă că deontologia nu mai stă la baza formării unui tânăr jurnalist?

De mult! Mă întreb dacă a stat vreodată, la modul propriu, pentru că noi avem o mare calitate: ne prefacem excepţional de bine.

În această situaţie, cum se mai poate face presă într-o perioadă în care totul se reduce la moguli?

Nu sunt foarte sigur că totul se reduce la moguli, e o meserie pe cont propriu. E o meserie individuală, nu e egoistă, e individuală. O faci cu sângele, cu viaţa, cu conştiinţa şi cu talentul tău. Nu o faci nici cu mogulul, nici cu colectivul, nici cu prietenii. O faci de unul singur. Dacă eşti tare, rezişti. Dacă nu, mori.

Interviu Laurenţiu Mihu: "Această criză ar trebui să fie un criteriu de selecţie care să ducă la ceva mai bun în presă"

Invitat la Journalism Summer School, Laurenţiu Mihu, redactor-şef adjunct la cotidianul România Liberă, a acordat un interviu în care a explicat schimbarea ziarului la care lucrează şi a vorbit despre presa scrisă din România: "Această criză ar trebui să fie un criteriu de selecţie care să ducă la ceva mai bun în presă".

Rebranduirea ,,României Libere” a dus la modificări asupra tirajului? Se văd unele schimbări în această privinţă?

Există schimbări! Cifrele sunt disponibile public, dar această "rebranduire" nu este relevantă sub aspectul cifrelor ci şi asupra a ceea ce vrem să le oferim cititorilor. Schimbarea ziarului nu este doar o redesenare a lui ci şi o schimbare în care gândim şi conţinutul. Eu sunt sigur că cititorii noştri văd ca pozitivă această schimbare, chiar dacă, cu siguranţă, au existat temeri printre cititorii noştri şi printre cei care pur şi simplu vor să vadă cum arată noul "România Liberă" fără să fi citit înainte.

Au existat oameni circumspecţi vizavi de modul în care a fost redesenat ziarul. Mulţi se tem la orice redesenare a unui ziar că un cotidian serios se transformă într-un soi de tabloid şi există această teamă a tabloidului care este, din punctul meu de vedere, întemeiată, dat fiind modul în care se consumă presa scrisă astăzi în România.

Un lucru este cert: "România Liberă" de astăzi este, în opinia mea, mult mai bună decât "România Liberă" dinainte de redesenare, măcar prin faptul că nu are doar un design prietenos, ci şi un conţinut gândit mai atent. Cât de mult corespunde imaginea mea care poate fi îndreptată, ca subiectivă, cu a celor care consumă ziarul în mod obişnuit şi a celor care se mai uită din curiozitate peste el, este o chestiune destul de greu de cuantificat. Dar din punctul meu de vedere, a fost binevenită această redesenare şi această regândire a ziarului.

Am auzit mulţi cârcotaşi care spuneau că frontispiciul seamănă cu cel al tabloidului "Libertatea".

Cum comentaţi această afirmaţie?

Eu nici nu pot să comentez. Sunt relativ uimit că există această analogie! Pe de altă parte, atâta timp cât unii consideră că frontispiciul seamănă cu cel al "Libertăţii", mă bucură măcar un lucru: că şi conţinutul nu seamănă cu cel al tabloidului amintit pentru că, realmente, evoluăm pe două misiuni total diferite.

Dintotdeauna aţi vrut să deveniţi jurnalist?

La început am vrut să devin medic şi apoi jurnalist. Cu medicina m-am răzgândit aproape în ultimul moment şi, ca atare, am devenit ziarist. Mă bucur că am ales să fac această meserie!

Până unde merge compromisul pentru un jurnalist?

N-ar trebui să meargă până niciunde! Nu există o limită clară a compromisului. Mai depinde şi cum definim acest concept? Eu înţeleg întrebarea altfel: cât de des şi până unde poţi să încalci limitele pe care ţi le impune deontologia. Din punctul meu de vedere, există un singur răspuns: nu poţi şi nici nu trebuie să le încalci măcar puţin. Curajul în presă înseamnă până la urmă compromitere şi efectele sunt destul de perverse, nu sunt cuantificabile imediat dar ele au posibilitatea să distorsioneze modul în care cititorul se raportează la lucrurile din jurul lui şi acesta este un lucru foarte dăunător pentru societate.

Interviu Liviu Iolu: "Nu am aşteptări de solidaritate de la jurnalişti, am aşteptări de bună credinţă"

A venit la Costineşti, după şase ani, unde edita ediţia de vară a ziarului studenţesc "Opinia Veche", la care a scris în tinereţe. Liviu Iolu a ţinut trainingul "Freelancer sau jurnalist angajat" la Journalism Summer School; a fost uimit să constate dorinţa studenţilor de a învăţa o mesrie "care se face cu emoţii". Crede că deontologia unui jurnalist trebuie să vină din interiorul său şi că jurnalismul presupune şi mult orgoliu.

Cum e la Costineşti, de acestă dată la invitaţia studenţilor jurnalişti în cadrul Journalism Summer School?

Mă bucur să revin în Costineşti după 6 ani. Mă bucur să găsesc acelaşi spirit de a învăţa meserie a studenţilor din Iaşi. Fie că fac un ziar, fie că fac o revistă sau un training pe jurnalism, într-un loc în care alţii fac plajă. Să faci jurnalism când alţii fac plajă, face parte din meseria de jurnalism. Este un lucru pe care eu îl consider excepţional. Aşa au ajuns cei mai mulţi studenţi de la Iaşi să lucreze în presă şi să facă performanţă venind în vacanţă şi muncind pentru această meserie.

Aveţi încredere în studenţii de pe băncile facultăţii că vor schimba lucrurile sau lucrurile se vor schimba pentru ei?

Eu am încredere că noi toţi vom schimba lucrurile în presă. Până la urmă noi suntem aceeaşi generaţie. Diferenţele nu vor fi foarte mari între noi. Voi după ce ieşiţi de pe băncile şcolii intraţi în concurenţă cu mine. Nu neapărat în concurenţă că suntem colegi şi ideea e să ne canalizăm forţele pentru a face lucruri bune. Cred că încercând să vorbesc cu cât mai mulţi studenţi cum am făcut şi acum, şi la Iaşi ajungem să schimbăm ceva în meseria asta.

Interviu Florin Ghioca: "Fotografia e calea cea mai bună de a-i arăta omului realitatea fără să foloseşti cuvinte"

Pentru el, Afganistanul a însemnat mai mult decât o misiune în urma căreia au rezultat câteva produse jurnalistice care în România au fost extrem de apreciate şi au depăşit cu mult aşteptările fotoreporterului. Pe lângă faptul că i-a consolidat cariera, tărâmul minat al războiului i-a pus pe fiecare clipă de după o etichetă pe care e încrustat “carpe diem”. Şi-ar fi dorit ca experienţa aceasta să fi venit mai devreme, pentru a şti de la începuturi ce înseamnă jurnalismul făcut la nivel înalt.

Florin Ghioca scrie şi pentru ediţia de weekend a Cancanului, considerând că nu poţi trăi doar din fotografiile de presă, poate doar din fotografiile de nuntă.

Cum ai primit iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti?

Este un lucru pe care ar trebui să îl facă fiecare facultate de jurnalism în parte. Nu ştiu dacă mai demult se făceau asemenea şcoli de vară, dar cred că sunt binevenite pentru că meseria de jurnalism nu se învaţă numai în timpul anului universitar, se învaţă permanent. Asta nu e o meserie, e deja un mod de viaţă.

Modelul din străinătate ca un jurnalist să fie doi sau trei într-unul singur a fost preluat cu succes şi de noi? Este posibil ca pe viitor să fie o condiţie obligatorie având în vedere situaţia presei româneşti?

Încă nu a fost preluat, sunt câteva tentative timide, prea timide, ar trebui preluat în momentul în care directorii, patronii, şefii şi-ar da seama că este un lucru bun pentru ei. Ar fi preferabil să se poată întâmpla lucrul acesta, să se ajungă la noul trend, noul nivel al presei de afară, numai că în cazul nostru la policalificarea asta nu prea exista. Chiar şi în cazul vostru nu se fac cursuri de fotografie şi atunci nu poţi să te apuci să faci fotografie aiurea pentru că în ultimă instanţă ar trebui să se facă măcar un curs care să te ajute în sensul acesta.

„Succesul şi-l face fiecare după cât de mult munceşte şi se implică în ceea ce face”

Se poate vorbi de o reţetă numită ”mare jurnalist” care să aibă ingrediente cunoscute şi accesibile?

În cazul femeilor există o reţetă binecunoscută a succesului, respectiv multe dintre ele profită de avantajele pe care le au de la mama natură. Este destul de evident că femeile înzestrate fizic au avut un atu, nu e secret şi nu spun o noutate. Pe de altă parte, nu există o reţetă a succesului. Succesul şi-l face fiecare după cât de mult munceşte şi se implică în ceea ce face. Dacă vorbim despre succes în presă, vorbim chiar şi despre norocul de a avea un subiect bun care să te scoată în faţă.

Interviu Toader Păun: „Cred că meseria de jurnalist este undeva în sânge”

Pentru că meseria de jurnalist implică ceva mai mult decât presă scrisă sau televiziune, radioul a fost reprezentat de Toader Păun, realizatorul emisiunii “Odimineaţă de milioane” de la Europa FM. Prezent în aceasta breaslă de la vârsta de 17 ani, jurnalistul consideră că “radioul este asemenea unei femei care trebuie să se facă remarcată”. Prezentarea facută studenţilor a reuşit să îi “seducă” şi să le prezinte o perspectivă inedită şi diferită în acelaşi timp asupra a ceea ce înseamna această meserie. Deşi radioul este marea sa iubire de care nu se vede lipsit cel puţin în perioada următoare, consideră că studenţii participanţi la Journalism Summer School sunt capabili de progres iar în următorii ani este convins că le va fi coleg cel puţin unora dintre ei.

Având în vedere faptul că aţi debutat în radio destul de devreme, cum aţi fost privit de colegii cu experienţă?

În primul rând, în momentul în care te apuci de un lucru trebuie să fii pregătit să faci paşi mici şi să începi de jos. Impedimentul vârstei noastre este că ne dorim ca lucrurile să se întâmple foarte repede şi nu prea avem răbdare până să ajungem undeva acolo sus. La momentul respectiv, persoana care m-a adus pe mine în Radio România, acolo unde am început eu, a avut răbdare cu mine şi m-a învăţat cum să fac aceşti paşi mici despre care vorbeam. Astfel am început cu voxuri pe stradă, reportaje, materiale, documentări şi uşor, uşor am evoluat până când am ajuns să am o emisiune. Făceam o emisiune de cinci ore la un moment dat care m-a ajutat foarte mult.

Care este din punctul dumneavoastră de vedere diferenţa dintre a lucra la stat şi a lucra la particular?

La stat îţi permiţi să stai, pe când la particular nu poţi face acelaşi lucru pentru că nu ai timp. Dacă ar fi să fac o comparatie, la stat de regulă se respectă programul de opt ore pentru că e vorba şi de presă în general, care nu respectă un program fix. Este greu să impui evenimentelor programul şi să le spui: ”Aşteptaţi ziua de mâine!”. La privat nu îţi poţi permite să sari un program fix şi trebuie să înveţi să faci multe lucruri singur.

Compensează pasiunea pentru ceea ce faceţi neajunsurile financiare?

Da, compensează pe tot parcursul carierei, cred eu. Din presă dacă te aştepţi să te îmbogăţeşti nu o s-o faci niciodată. Doar anumite personaje ajung în Noua Zeelandă şi în momentul în care ajung acolo se nasc tot felul de discuţii legate de etică. Lasând la o parte gluma, ceea ce e clar e că nu te poţi îmbogăţi din presă pentru că sunt nişte vârfuri, oameni care câştigă foarte bine, însă în general, salariile sunt mediocre. Comparând investiţiile pe care le faci, efort, timpul pe care îl consumi, sănătatea ta, nu o sa obţii niciodată foarte mult.

Care este situaţia presei în momentul de faţă?

Situaţia presei constă într-o discuţie legată şi de criză. Presa în acest moment resimte criza din plin. De exemplu, toţi oamenii care au venit la aceasta şcoala asta de vara sunt oameni pasionaţi, aşa că pasiunea compensează foarte mult „foamea”, ca să mă exprim poetic.

Interviu Radu Naum: ,,Fotbalul este ca o cămilă care zboară sau ca un şarpe căruia i-au crescut picioare”

Al patrulea training de la Journalism Summer School a fost cel cu Radu Naum, jurnalist sportiv. Acesta le-a explicat studenţilor ce înseamnă invaziile barbare în media media sportivă. A acordat un interviu în care vorbeşte despre presa sportivă românească, ciclism, "invazii barbare" şi comentariul sportiv. Iar "peste un timp, poate" ar deveni freelancer.

,,Jurnalismul sportiv relatează o bătălie între două entităţi”

Cum arată profilul unui jurnalist sportiv?

Este obligatoriu să îi placă sportul. Dacă nu îi place cred că trebuie să fie extrem de mobil şi să schimbe nişa pentru a găsi zonele care i se potrivesc cu adevărat. Cred că trebuie să facă un pic de sport pentru a înţelege această meserie, chiar şi la un nivel minim de performanţă. Un jurnalist sportiv poate fi şi altfel, nu numai jurnalist sportiv, spre exemplu Cătălin Tolontan, dar şi alţii. Dar nu este obligatoriu ca orice fel de jurnalist sa activeze pe sport doar pentru că este jurnalist şi uneori sportiv de pe azi pe mâine, la fel cum nici un jurnalist sportiv nu poate fi neapărat un jurnalist politic.

Prin ce se diferenţiază jurnalismul sportiv faţă de alte tipuri de jurnalism?

Aceste lucruri sunt cumva paralele şi e destul de greu să pot face diferenţa între ele, pentru că eu nu am experienţă decât în jurnalismul sportiv şi nu pot să fac comparaţie cu ceva ce nu cunosc. Cred că jurnalismul sportiv trebuie să aibă o doză mai mare de entuziasm pentru a găsi lucrurile cu adevărat pasionante într-o întreprindere sportivă. Jurnalismul sportiv e cel care relatează sportul în primă instanţă, relatează o bătălie între două entităţi. E, dacă vrei, un fel de cronicar de pe vremuri care descria o bătălie. Lucrurile astea se pot asemăna. Cum ei stăteau pe un deal şi povesteau despre ce s-a întâmplat.

Pătrundem puţin în istorie. Cum vedeţi situaţia presei actuale în comparaţie cu cea din perioada comunistă? Credeţi că a evoluat sau a involuat?

E clar că s-a diversificat. Probabil că a evoluat, era o presă mai în alb şi negru pe vremea aia. Sigur că acum sunt un milion de culori. Sunt prea multe poate, şi îţi crează un anumit vârtej cantitatea asta de culori. Evident că e mai liberă chiar în jurnalismul sportiv. Eu ştiu de la tatăl meu (n.r. Hristache Naum, ziarist sportiv în anii '60) care avea şi el o anumită cenzură şi autocenzură în a asculta de marea cenzură a sistemului, dar nu cred că s-a modificat atât de mult cum s-a modificat de exemplu jurnalismul generalist, politic, social-economic, ci cred că a rămas. Până la urmă există un miez care străbate sistemele. Sportul în principiu trebuie să rămână o luptă convenţională între două entităţi, fie că sunt popoare, lucruri, şi aşa mai departe.

Interviu Sanda Nicola: „Dă-i unui om libertate, şi felul în care o va gestiona o să-ţi dea măsura caracterului lui”

În cea de-a doua zi a Journalism Summer School, cei care au vorbit studenţilor au fost Sanda Nicola, jurnalist freelancer, şi Liviu Iolu, senior editor la Evenimentul Zilei. Tema abordată de către jurnalişti a fost ”Jurnalistul freelancer versus jurnalistul angajat”. Sanda Nicola a acordat un interviu în care a vorbit despre ideea de freelancer, avantajele şi dezavantajele acestei cariere şi proiectul la care acum lucrează: o academie de media.

Consideraţi că este posibil să alegi din start să fii un freelancer, fără să-ţi începi cariera ca jurnalist angajat, sau fără să-ţi construieşti un nume, o identitate înainte?

Depinde. Dacă este să mă refer exclusiv la faptul cum îmi gestionez eu cariera cu siguranţă este un lucru extrem de important faptul că am petrecut ani mulţi şi destul de interesanţi în interiorul sistemului, lucrând în redacţii de ştiri competitive şi beneficiind de expunerea pe care ţi-o oferă nişte televiziuni mari. Însă dincolo de asta, cred că nu poţi fi freelancer, şi în nici un caz linie de succes dacă nu eşti foarte matur, dacă nu eşti foarte disciplinat, şi dacă nu tragi de tine enorm. Să ştiţi că am întâlnit cazuri de oameni foarte talentaţi, jurnalşiti foarte buni care odată ce au ieşit din sistem, s-au cam pierdut. De ce? Pentru că nu au ştiut să-şi impună un soi de autodisciplină. Dă-i unui om libertate, şi felul în care o va gestiona o să-ţi dea măsura caracterului lui. Sunt mulţi care chiar nu pot profesa fără să fie coordonaţi de cineva. Eu mă simt o norocoasă. Eu am avut mai multe aşteptări de la mine, decât şefii mei.

Care credeţi că sunt avantajele şi dezavantajele de a fi propriul tău şef?

Păi m-aş axa pe dezavantaje. Ceea ce mie îmi îngreunează mult situaţia este faptul că eşti direct răspunzător de modalităţile prin care îţi finanţezi proiectele şi felul în care eşti recompensat pentru munca ta. Este o negociere permanentă, eşti lipsit de protecţie, ţine exclusiv de abilităţile tale de vânzător de produse, nu mai are legătură cu jurnalismul, de cât de bine dai în faţa camerei. Trebuie un pic mai mult, să fii un manager al resurselor, un negociator mai bun.

„Ceea ce lucrează acum în favoarea mea, este decredibilizarea presei per ansamblu.”

Vi se acordă o mai mare sau mai mică credibilitate ca jurnalist independent?

Lucrurile se schimbă. Într-o primă fază în mod cert mă bazam foarte mult pe credibilitatea agonisită din perioada în care lucram pentru o televiziune sau pentru alta, ulterior am rămas destul de singură pe lume şi pe cont propriu şi neprotejată, deci lucrurile au fost destul de... complicate. Ceea ce lucrează acum în favoarea mea, şi regret să spun asta, este decredibilizarea presei per ansamblu. Faptul că în ultimii ani în care galopant s-au decredibilizat atâtea personalităţi media, faptul că am lipsit din peisaj, astăzi lucrează în favoarea mea.