Al patrulea training de la Journalism Summer School a fost cel cu Radu Naum, jurnalist sportiv. Acesta le-a explicat studenţilor ce înseamnă invaziile barbare în media media sportivă. A acordat un interviu în care vorbeşte despre presa sportivă românească, ciclism, "invazii barbare" şi comentariul sportiv. Iar "peste un timp, poate" ar deveni freelancer.
,,Jurnalismul sportiv relatează o bătălie între două entităţi”
Cum arată profilul unui jurnalist sportiv?
Este obligatoriu să îi placă sportul. Dacă nu îi place cred că trebuie să fie extrem de mobil şi să schimbe nişa pentru a găsi zonele care i se potrivesc cu adevărat. Cred că trebuie să facă un pic de sport pentru a înţelege această meserie, chiar şi la un nivel minim de performanţă. Un jurnalist sportiv poate fi şi altfel, nu numai jurnalist sportiv, spre exemplu Cătălin Tolontan, dar şi alţii. Dar nu este obligatoriu ca orice fel de jurnalist sa activeze pe sport doar pentru că este jurnalist şi uneori sportiv de pe azi pe mâine, la fel cum nici un jurnalist sportiv nu poate fi neapărat un jurnalist politic.
Prin ce se diferenţiază jurnalismul sportiv faţă de alte tipuri de jurnalism?
Aceste lucruri sunt cumva paralele şi e destul de greu să pot face diferenţa între ele, pentru că eu nu am experienţă decât în jurnalismul sportiv şi nu pot să fac comparaţie cu ceva ce nu cunosc. Cred că jurnalismul sportiv trebuie să aibă o doză mai mare de entuziasm pentru a găsi lucrurile cu adevărat pasionante într-o întreprindere sportivă. Jurnalismul sportiv e cel care relatează sportul în primă instanţă, relatează o bătălie între două entităţi. E, dacă vrei, un fel de cronicar de pe vremuri care descria o bătălie. Lucrurile astea se pot asemăna. Cum ei stăteau pe un deal şi povesteau despre ce s-a întâmplat.
E clar că s-a diversificat. Probabil că a evoluat, era o presă mai în alb şi negru pe vremea aia. Sigur că acum sunt un milion de culori. Sunt prea multe poate, şi îţi crează un anumit vârtej cantitatea asta de culori. Evident că e mai liberă chiar în jurnalismul sportiv. Eu ştiu de la tatăl meu (n.r. Hristache Naum, ziarist sportiv în anii '60) care avea şi el o anumită cenzură şi autocenzură în a asculta de marea cenzură a sistemului, dar nu cred că s-a modificat atât de mult cum s-a modificat de exemplu jurnalismul generalist, politic, social-economic, ci cred că a rămas. Până la urmă există un miez care străbate sistemele. Sportul în principiu trebuie să rămână o luptă convenţională între două entităţi, fie că sunt popoare, lucruri, şi aşa mai departe.
,,Fotbalul are componentele unui sport, dar cred că ADN-ul lui s-a modificat puternic”
Legat de tema trainingului, credeti că e şi vina presei pentru aceste invazii barbare?
Nu, nu cred că este vina nimănui sau dacă e, este a tuturor. Am mai zis-o, invaziile barbare sunt o mutaţie. Noi de multe ori devenim mutanţi dacă vrei, migrăm dintr-o anumită zonă şi asta e foarte bine, pentru că la un moment dat ne primenim. Sigur că există derapaje, există aberaţii, există excrescenţe, dar nu cred că întreg corpul este cu adevărat bolnav şi noi evoluăm în cadrul unui cancer sau al unei boli. Cred că există exagerări mult mai apăsate în anumite direcţii, dar că până la capăt există un alt fel de a-ţi trăi viaţa care să susţină datele zilei de astăzi pe care ni le-am creat cu toţii, şi nu jurnalismul sportiv le-a creat. Sigur că a întreţinut şi a născut anumite produse care nu au putut să fie decât vandabile publicului, dacă nu erau vandabile nu creşteau niciodată, nu se dezvoltau.
Pare interesant un fenomen. Toată presa sportivă combate acţiunile unui anumit personaj, dar cred că acel personaj este tot creaţia presei. Mă gândesc să îl ofer ca exemplu pe Gigi Becali.
În general, v-am mai spus, există multă ipocrizie. Nu că aş gira personajul respectiv în absolut, dar s-a ajuns să înglobeze personajul ăsta tot ce e rău, sau tot ce este aberant, tot ce este divagant de la corpul tradiţional al sportului. Dar pe de altă parte, dacă ne uităm la sportul ăsta mai este tradiţional? Mai este fotbalul un sport, ca să spui că Gigi Becali nu e un conducător clasic? Are componentele unui sport, dar cred că ADN-ul lui s-a modificat puternic. Asta este o cămilă care zboară sau un şarpe căruia i-au crescut picioare.
Sunt alte lucruri care se întâmplă acolo, ori noi facem greşeala să judecăm definiţia lui iniţială. Ori lucrurile nu mai sunt aşa. E ca şi cum ai judeca arta acum cu definiţia din timpul grecilor. Dacă nu faci o operă aşa..., atunci Picasso e un aberant faţă de artiştii clasici. Şi totuşi nu înseamnă că Gigi Becali e o formă de artă, nu spun lucrul ăsta. Spun însă că el se susţine într-un anumit mediu şi că a continua să spui în permanenţă că este un lucru rău, nu faci decât a evolua într-un cerc închis. Sau dacă este un lucru rău, oferă ceva valabil în locul lui. Numai că acolo lucrurile sunt mai complicate. Gigi Becali nici nu a mai devenit un personaj, e un termen generic. Asta este! El evoluează dincolo de el însuşi.
Sunt alte lucruri care se întâmplă acolo, ori noi facem greşeala să judecăm definiţia lui iniţială. Ori lucrurile nu mai sunt aşa. E ca şi cum ai judeca arta acum cu definiţia din timpul grecilor. Dacă nu faci o operă aşa..., atunci Picasso e un aberant faţă de artiştii clasici. Şi totuşi nu înseamnă că Gigi Becali e o formă de artă, nu spun lucrul ăsta. Spun însă că el se susţine într-un anumit mediu şi că a continua să spui în permanenţă că este un lucru rău, nu faci decât a evolua într-un cerc închis. Sau dacă este un lucru rău, oferă ceva valabil în locul lui. Numai că acolo lucrurile sunt mai complicate. Gigi Becali nici nu a mai devenit un personaj, e un termen generic. Asta este! El evoluează dincolo de el însuşi.
,,Comentariul sportiv este ca un fel de roller coaster. Nu poti sa te opreşti, nu poţi să revii.”
După aproape 13 ani de comentat ciclism v-aţi despărţit de Eurosport. Aţi regretat despărţirea de această pasiune?
Nu, eu am fost foarte împăcat cu ideea despărţirii. De altfel cred că orice lucru trebuie să aibă un sfârşit şi că nu trebuie să te betonezi în ceva. Sigur că trecerile nu sunt niciodată uşoare, că rupturile de anumite zone nu sunt plăcute, dar întotdeauna ai şansa să te reinventezi într-un anumit fel, sau să te primeneşti. Dacă nu te mişti dintr-un loc n-ai să vezi niciodată alte locuri. Bine, poate aş fi continuat să comentez şi dacă ar fi fost de acord cei de la Eurosport, sau poate nu. Poate că ajunseserăm oricum la un capăt şi am comentat îndeajuns.
Ce înseamnă documentarea pentru un comentariu sportiv (factual, ca proces)? Ar putea comenta un meci doi tineri jurnalişti?
Da, dar numai că eu am trăit chestiunea asta şi există un anumit pericol în a fi aruncat foarte devreme în comentariu. Dacă nu ai o anumită trecere prin meseria asta care să te ferească de toate pericolele şi de capcanele comentariului, e cam greu să porneşti. Comentariul sportiv este ca un fel de roller coaster. Nu poti sa te opreşti, nu poţi să revii. Totul se întâmplă în timp real, iar tu trebuie să găseşti un anumit ritm, anumite cuvinte, explicaţii, să fii coerent, să fii adecvat, să ai toate cunoştinţele despre sportul respectiv. Ori lucrurile astea se întâmplă treptat, nu stiu dacă au fost mulţi comentatori care să comenteze bine din prima. Eu spre exemplu am fost groaznic, dar îmi asum chestiunea asta. Nu spun că nu le-aş mai face, că până la urmă asta e istoria mea. Se poate comenta şi până se ajunge la un anumit standard, dar cu cât eşti mai tânăr, cu atât e mai greu să fii vioara întâi, să comentezi lucruri complicate. Eu am avut şansa asta, cât de cât să am o evoluţie naturală.
Aţi fost nevoit să comentaţi vreo partidă fără a avea timpul necesar pentru documentare?
Da. De exemplu m-a prins nepregătit un meci de la Campionatul Mondial din ‘94 între Argentina şi Rusia pentru că nu trebuia să comentez eu. A lipsit un coleg şi am fost nevoit să comentez eu o repriză. Oricum, în principiu nu ar trebui să existe vreun meci care să te prindă nepregătit. Eu, de exemplu, nu îmi aduc aminte să fi comentat vreun meci despre care să nu ştiu chiar nimic.
,,Eu mă plec foarte adânc în faţa celor care fac investigaţie”
Ce părere aveţi despre investigaţiile din presa sportivă? Se integrează bine? E pregătit publicul pentru asta?
Se integrează foarte bine. Nu ştiu dacă publicul e pregătit sau nu, dar sunt anumite lucruri care trebuie făcute. Jurnalismul de investigaţie şi-aşa nu mai e foarte solid în presa sportivă, dar cu atât mai mult e nevoie de asemenea investigaţii care înseamnă soliditate, coerenţă, perseverenţă, capacitate de a detecta lucrurile, de a săpa după ele. Asta e o chestie care ar trebui subvenţiontă, chiar dacă nu vrem. Să nu spui de fiecare dată: dom’le, dacă nu vinde, nu fac investigaţii. Sigur, că atunci când este un joc, vând ce se vinde din jocul ăsta, dar atunci când e vorba de lucruri de primă instanţă, cum sunt adevăr, furt, lucruri care ţin de corectitudine, ilegalitate, ăstea trebuie demascate, indiferent dacă publicul le cumpără sau nu. Ele trebuie aduse publicului în faţă, pentru că abia atunci publicul te poate trage la răspundere: ,,Dom’le, de ce nu mi-ai spus? Chiar dacă eu nu am cumpărat”.
Investigaţiile ,,Gazeta Sporturilor” au avut impact faţă de public?
Nu ştiu dacă au avut impact, însă eu mă plec foarte adânc în faţa celor care fac investigaţie. Este extrem de complicat, este greu, periculos. Oamenii ăştia ar trebui ţinuţi ca preşedinţii, cu bodyguarzi, subvenţionaţi. Este o meserie extrem de stresantă şi care consumă foarte multă energie.
,,În general eternizarea într-un sistem nu e foarte bună pentru nimeni, indiferent de sistem.”
Aţi lucrat ani buni in televiziunea publică. Mutarea la o televiziune privată v-a influenţat din punct de vedere profesional?
Sigur că da. Am mai învăţat nişte lucruri. Orice trecere te influenţează. Fundamental nu exista alt sistem în televiziunea privată, ci doar alte zone în care trebuia să ne facem meseria, altă politică editorială. Eu sunt absolut bucuros şi mulţumit că am putut să văd şi alt sistem şi în general eternizarea într-un sistem nu e foarte bună pentru nimeni, indiferent de sistem. Poate numai în sistemul cerurilor, sau al Raiului.(zâmbeşte)
Spuneaţi că orice drum are sfârşitul lui. Automat si experienţa ,,Gazeta Sporturilor” se va termina la un moment dat. În acest caz, vă gândiţi să fiţi freelancer, spre exemplu?
Nu m-am gândit la chestiunea asta. Cred că deocamdată lucrurile nu sunt foarte bine structurate în România pentru a fi freelancer şi nu cred că sunt eu pregătit în momentul de faţă. Dar cine ştie, peste un timp poate. Deja cei care ţin bloguri sunt un fel de freelanceri, ăsta este noul ,,freelenceriat”, dacă îi pot spune aşa.
Paul BĂLHUC
Georgel COSTIŢĂ
Georgel COSTIŢĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu