Interviu Petrişor Obae: „Nu e nimic ruşinos în a întreba un coleg ce crede despre un material”

Cel care a deschis seria de training-uri din cadrul celei de-a doua ediţii a Journalism Summer School a fost Petrişor Obae, editor  Pagina de media. După ce le-a vorbit studenţilor despre “Mărirea şi decăderea presei din România”, pornind de la un scurt istoric a ceea ce înseamnă presa la noi şi ajungând până la mogulii din media actuală, jurnalistul a răspuns tuturor curiozităţilor participanţilor, în sesiunea specială de la final. La sfârşitul training-ului, Petrişor Obae a stat de vorbă cu unul din reporterii noştri despre cum se dezvoltă media pe online, despre soarta printului, a dat câteva sfaturi studenţilor şi a vorbit despre secretele menţinerii unei bune relaţii jurnalist-sursă.

Cum vedeţi trecerea de la print la online? Ce etape ar trebui urmărite într un astfel de proces?

Etape este mult spus. În primul rând trebuie urmărit un model de business. Tocmai aici este marea problemă a online-ului de la noi şi cred că din toată lumea. Nu există încă un model de business sănătos şi fiabil pentru o afacere de online. De aceea în toată lumea Murdoch încearcă varianta conţinutului pe bani, alţii încearcă varianta vânzării de spaţiu publicitar şi a conţinutului gratuit, este şi cazul „Paginademedia”. Internetul îşi caută acum făgaşul pe care să meargă mai departe. Nu există încă setat clar, ca în presa tradiţională, un model de business. Trecerea de la print la online însă este mult spus. Această formulare te duce cu gândul la desfiinţarea printului, ori eu sunt printre cei care cred că printul nu va dispărea. Printul va continua să existe , chiar dacă rolul lui poate va fi altul.

Având în vedere că majoritatea site-urilor publicaţiilor cotidiene se comportă din ce în ce mai mult ca nişte agenţii de presă care credeţi că este viitorul lor? Cum se vor dezvolta în timp?

Este o etapă normală în dezvoltarea site-urilor pentru că atunci când au apărut site-urile ziarelor erau aproape o oglindă a variantei tipărite. Este normal ca pentru a aduce o valoare adăugată cititorului de Internet să vii cu mai mult decât reflectarea ediţiei tipărite. De aceea, acum toate ziarele, inclusiv „Evenimentul Zilei”, „România liberă”, „Adevărul”, funcţionează ca furnizori de conţinut, altul decât ce există în varianta lor tipărită. Şi este normal pentru că modelul în presa de acum este acesta al integrării, în care într-o redacţie nu funcţionează numai printul separat, ci print, multimedia, Internet; există mai multe medii prin care mesajul se duce, iar aceste medii funcţionează integral. Este parte a acestui sistem: printul are zona lui, multimedia, Internetul au zona lor şi se dezvoltă ca atare.

„ Jurnalismul este identic indiferent de mediul pe care te exprimi”

Se vehiculează că şi în online-ul românesc se va introduce un sistem de plată.

Cum credeţi că va reacţiona publicul în faţa acestui fapt?

Din informaţiile mele exista două zone care se gândesc serios la taxa pe conţinut. „Adevărul Holding” este prima zonă care a declarat public că intenţionează să furnizeze conţinut pe bani. O a doua zonă care se ia în considerare în această mutare este „Ziarul Financiar”. Acesta a mai funcţionat acum patru-cinci ani într-o formulă de conţinut pe bani. Atunci se îmbina cumva zona de print cu zona de Internet, în sensul că cine era abonat la ziarul tipărit, primea şi un cod cu care putea vedea conţinutul online. Ulterior au venit pe formula conţinutului gratuit, iar acum se gândesc la o formulă de a da informaţii contra cost. Nu au luat încă o decizie, dar în toată lumea, nu doar în România publicul este obişnuit să consume informaţii gratuite. Este foarte greu să implementezi un sistem de conţinut pe bani în condiţiile în care lumea este obişnuită să primească informaţia gratuit. În momentul în care vrei să faci acest pas, cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont, şi asta o spun Murdoch şi alţi oameni calificaţi, este valoarea adăugată. În momentul în care nu oferi valoare adăugată, omul nu are de ce să te plătească şi atunci, într-o astfel de formulă, succesul ar putea veni, pentru că încă nu se ştie dacă vine sau nu, dacă acel conţinut pe care-l oferi are într-adevăr o valoare informativă foarte mare în faţa publicului pe care vrei tu să-l atingi.

Ca să ai succes în mediul online trebuie să fi avut anterior o carieră în presa scrisă, radio sau TV?

Nu. Dacă vrei să faci o carieră jurnalistică în online, trebuie să fii un jurnalist bun. O carieră în presă în general constituie automat un avantaj. E exact ca în cazul unui CV: experienţa în domeniu constituie un avantaj. Cam aşa se traduce şi în mediul online. Dacă ai experienţă jurnalistică automat ai un avantaj în faţa altora care atunci pornesc. Online ul are câteva specificităţi care ţin de tehnică, în rest, în mod fundamental jurnalismul este identic indiferent de mediul pe care te exprimi. Diferă doar chestiuni legate de scriitură, pentru că e un alt tip de scriitura pe online, pe radio, pe presa scrisă, pe televiziune; diferă modul în care îţi organizezi materialul pentru că există un anumit tip de consum pe Internet, pe care trebuie să îl respecţi daca vrei ca textul tău să fie citit. Experienţa ta ca jurnalist pe alte medii cred că te ajută foarte mult pe online. Criza aceasta din ultimul an, sau mai bine zis din ultimii ani, are şi mici avantaje: foarte mulţi ziarişti, foarte buni de pe print s-au mutat pe Internet. Până acum doi ani în mai toate redacţiile zona de online era văzută ca sora mai mică, care nu contează. Lumea nici nu vroia să scrie pentru online. Am lucrat într-o redacţie de print, iar noi cei de acolo vedeam printul ca vehicul principal. Era evident o greşeală care venea din faptul că nu eram familiarizaţi cu Internetul atât de bine. În ultima perioadă au fost multe concedieri, restructurări, multe presiuni prin redacţii şi mulţi jurnalişti foarte buni au ales să se exprime online. Din punctul meu de vedere acesta este un avantaj pentru cititorul de pe Internet; s-a adus valoare adăugată informaţiei de acolo.

Un site ca să fie credibil trebuie să fie şi foarte cunoscut?

Nu neapărat. Credibilitatea şi notorietatea nu sunt strâns legate. De exemplu, Simona Sensual este o persoană de notorietate, dar nu pare o persoană credibil. Notorietatea ţi-o poţi dobândi şi prin artificii tehnice. Există mecanisme tehnice, trucuri editoriale prin care îţi poţi creşte traficul, există tipuri de informaţie, pe care dacă le aduci pe site s-ar putea să-ţi aducă cititori, dar nu neapărat credibilitate. Credibilitatea este dată în primul rând de conţinutul pe care îl furnizezi, de modul în care lucrezi cu sursele pentru a furniza acel conţinut şi de relaţia ta cu publicul tău. De aici vine credibilitatea; nu neapărat din notorietate.

„Mihai Cârciog (…) era o enciclopedie a ultimilor 20 de ani.”

Una dintre cele mai apreciate rubrici ale site-ului paginademedia.ro este cea a interviurilor. Care ar fi secretele unui interviu reuşit?

În cazul unui interviu esenţial este interlocutorul. Dacă interlocutorul tău este ofertant, atunci automat şi interviul va fi interesant pentru public. Este foarte important de asemenea, să găseşti breşa pe care interlocutorul tău să o deschidă şi să vină cu informaţii cât mai interesante, noi, relevante pentru că vorbim de oameni cunoscuţi, care dau interviuri foarte des. Dacă reuşeşti să găseşti breşa aceasta, iar interlocutorul tău să se deschidă şi să-ţi ofere informaţii cât se poate de interesante, atunci interviul va fi unul reuşit. Mai sunt şi alte aspecte care ţin de reuşita unui interviu. Primul aspect ar fi focusarea. In momentul în care ai un interviu, de exemplu cu Traian Băsescu, eşti tentat să discuţi cu el despre tot ce se întamplă în ţara asta. Total fals. Trebuie să te focusezi pe una, doua sau trei teme şi pe acelea să le diseci şi să urmăreşti în amănunt tot ceea ce vrei, pentru că dacă te risipeşti în foarte multe domenii, interviul va fi în mod sigur ratat. Un alt aspect important pentru un interviu bun este predocumentarea. Înainte de a te apuca de un interviu trebuie să ştii foarte bine ce a mai declarat înainte interlocutorul, cui a mai declarat, pe ce temă, în ce context. Există, din păcate, la noi foarte multe interviuri luate la repezeală, fără o minimă documentare. Dacă există această predocumentare vei fi capabil să pui întrebări mai bune decât un alt coleg de-al tău pentru că ştii anumite detalii, pe care alţii nu au avut răbdare să le citească sau să le caute. 

Care a fost cel mai fascinant personaj pe care l-aţi intervievat?

Mi-e greu să fac o alegere. De exemplu, a fost fascinant reporterul emisiunii: „D-ale lui Mitică”. El nu este un personaj de o notorietate atât de mare ca Dinu Patriciu, spre exemplu. Însă personalitatea lui era mult mai interesantă decât faptul că avea un grad de notorietate mai mic. A fost un personaj interesant. Poate personajul cel mai interesant a fost fondatorul „Evenimentului zilei”, Mihai Cârciog. Primul şi singurul interviu pe care l-a dat Mihai Cârciog a fost acum doi ani, pentru „Evenimentul zilei”, când lucram acolo. Discuţia cu el a fost absolut fascinantă; interviul a durat patru ore, discuţia s-a întins pe şase ore, a continuat şi a doua zi, însă aş mai fi stat o zi sau doua cu el pentru că era o enciclopedie a ultimilor 20 de ani. Ştia atât de multe detalii, atât de multe istorii, atât de multe poveşti, încât era fascinant să stai de vorbă cu un om care a trecut prin istoria presei în ultimii 20 de ani. A fost un interlocutor senzaţional.

În cazul unui astfel de interviu, cu un interlocutor deosebit cum decizi cât să laşi şi cât să tai din materialul brut?

Prima barieră ţine de spaţiu. În cazul în care e vorba de presa scrisă ţi se spune din start: „te întinzi pe un anumit număr de semne”. Este dureros pentru că trebuie să tai. În cazul lui Mihai Cârciog, în schimb, redactorul şef de atunci, Grigore Cartianu, a fost încântat de interviu, încât mi-a dat două zile la rând câte două pagini. A citit interviul şi mi-a spus „nu ai ce tăia din el”. Oricum principala constrângere este cea legată de spaţiu. Şi în cazul radioului şi televiziunii e acelaşi lucru. În cazul Internetului avantajul este că poţi publica materiale oricât de lungi, atât timp cât ştii să le structurezi şi vizual şi să-ţi menţii publicul treaz. Dar este dureros când trebuie să tai din interviu. De multe ori apelam la ajutorul colegilor pentru că atunci când faci un material lung sau iei un interviu care se întinde pe mii de semne eşti atât de obişnuit cu materialul încât, la un moment dat, te blochezi, nu mai ştii ce să tai din el şi ceri ajutorul unul coleg. Nu e nimic ruşinos în a întreba un coleg ce crede despre un material. Imediat îţi poate da nişte sugestii la care nici nu te-ai fi gândit pentru că eşti prea obişnuit cu textul tău.

„Acum ziarele din România au nevoie de un miracol”

Aţi avut ocazia să vă întâlniţi şi să vorbiţi cu Mario Garcia, cel care a rebranduit „România Liberă”. Ce impact credeţi că a avut această schimare de brand asupra ziarului?

În materie de cifre, schimbările nu au fost mari pentru că vorbim de o perioadă de criză economică, în care ziarele quality îşi conservă, sau în cele mai multe cazuri pierd din numărul de cititori sau de tiraje. Impactul la public cred că a fost unul pozitiv, pentru că redesenarea a fost totală. Practic, publicul a luat a doua zi un alt ziar „România Liberă”. Există într-adevăr riscul să-şi piardă vechiul public, dar cred că nu s-a întâmplat asta. Schimbarea era mai mult decât necesară în cazul „României libere”, pentru că designul ziarului nu mai fusese modificat de ani buni. De foarte, foarte mulţi ani venea din urma cu aceeaşi ofertă grafică. Numai faptul că un nume ca Mario Garcia l-a redesenat a certificat că acea schimbare nu are cum să fie decât una pozitivă. Asta se va vedea în timp. În mod normal s-ar fi văzut ceva mai repede; fiind criză, probabil la anul vom vedea exact cum a evoluat tirajul, cum a perceput publicul schimbarea „României Libere”, dar eu zic că e o schimbare care trebuia făcută. Din punctul meu de vedere, de la relansarea „României Libere” am putut să recitesc ziarul. Până atunci îl răsfoiam, era ilizibil. După relansare, articolele se pot citi, se pot parcurge.

Credeţi că şi alte ziare din România ar avea la acest moment nevoie de o rebranduire pentru a-şi reveni din situaţia dificilă în care se află?

Nu de rebranduire au nevoie. Cred că acum ziarele din România au nevoie de un miracol, pentru că presa este într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere economic. Să ne gândim că acum doi ani vorbeam de 60-70 de milioane de Euro în publicitate pe print, iar anul acesta vorbim de 35-40 de milioane de Euro. Scăderile sunt foarte, foarte mari. Printul a fost zona cu cele mai mari scăderi a încasărilor din publicitate. Ori în momentul în care ai o presă scrisă slabă din punct de vedere economic, e foarte greu să supravieţuieşti. Aici este în primul rând marele hop pe care trebuie să-l treacă presa scrisă, respectiv să iasă din acest colaps economic. Iar situaţia economică este dublată, pe lângă investiţiile în publicitate, şi de problemele de distribuţie. În România piaţa de distribuţie este slab dezvoltată şi, pe lângă faptul că este slab dezvoltată, a avut şi probleme cu falimentul Rodipet. Rodipet, cel mai mare distribuitor de presă, a dat faliment şi, o dată cu acest faliment, şansele ca editorii să-şi recupereze banii din distribuţie s-au redus la zero. Şi acest lucru a contribuit la condiţia economică a presei. Ziarele quality ca să meargă mai departe trebuie pur şi simplu să-şi facă treaba cât mai bine posibil. Este singura lor şansă; nu au altă variantă. Încearcă artificii de marketing, tot felul de lucruri pentru a ţine interesul cititorilor la un nivel dar, în situaţia de acum, este foarte greu, mai ales că pe lângă situaţia presei, vorbim de situaţia societăţii în general, un nivel de trai extrem de scăzut, într-o societate în care suntem dependenţi de preţ. Este şi motivul pentru care tabloidele ţin preţul atât de scăzut. Tabloidele se vând nu numai pentru conţinut, ci şi pentru faptul că au un preţ foarte accesibil.

Revenind la „Paginademedia”. Aici apar mereu informaţii în exclusivitate. Cum menţineţi o bună relaţie cu sursele care vă oferă aceste informaţii?

Mie îmi place să nu le numesc surse, ci oameni cu care discut. Relaţia cu oamenii cu care discut şi de la care obţin informaţii se bazează în primul rând pe onestitate. În momentul în care eşti onest cu omul cu care vorbeşti, cu sursa ta, vei deveni şi tu o persoană de încredere pentru sursa respectivă. Este esenţial ca într-o relaţie jurnalist-sursă să existe nişte reguli clare de la care jurnalistul nu se abate niciodată. Dacă sursa ta vrea să rămână anonimă, niciodată nu o vei face publică; niciodată dacă sursa ta îţi va declara ceva off the record nu îi vei pune acele declaraţii între ghilimele. Sunt lucruri pe care jurnaliştii trebuie să le respecte. În momentul în care sursele sunt conştiente că tu lucrezi respectând clar nişte valori profesionale, atunci au încredere să vorbească cu tine pentru că ştiu că nu se expun.

„Prejudecăţile se nasc din generalizări”

În cazul tinerilor jurnalişti este mai greu să-şi facă surse. Ce sfat le puteţi da?

Acum 11 ani îmi ţineam numerele de telefon pe o agendă de formatul unei cărţi de vizită şi cu 20 de foi. Doi ani mai târziu aveam o agendă de o sută de pagini; acum am o agendă care numără câteva mii de numere de telefon. Sursele se construiesc în timp şi vin cu experienţa. Nimeni nu primeşte din start în braţe 100 de surse. Chiar şi aşa, dacă ar primi aceste surse, nu ar putea face nimic cu ele pentru că nu există o relaţie între jurnalişti şi oamenii respectivi. Sursele se construiesc în timp. Sunt oameni pe care jurnalistul ajunge să-i cunoască într-o perioadă de timp. Este practic o relaţie între jurnalist şi oameni cu care a discutat la un moment dat şi cărora le-a câştigat încrederea. Este normal ca la început să ai foarte puţine surse. De ce? Pentru că eşti nou intrat în industrie şi cunoşti puţini oameni. Însă odată cu experienţa vin şi oamenii pe care îi cunoşti şi sursele şi începi să capeţi încredere în ceea ce poţi face, sursele capătă încredere în tine ca profesionist şi lucrurile merg mai departe.

În relaţia jurnalist-sursă este importantă şi remuneraţia?

Eu nu sunt adeptul plăţii surselor. În general sursele se plătesc în cazul tabloidelor. Tabloidele sunt cele care au impus acest sistem şi nu numai la noi, ci şi în afară. Din câte cunosc eu nu există foarte multe cazuri în România în care sursele se plătesc, pentru că nu este rentabil, nu avem zone care să fie atât de ofertante din punct de vedere informaţional încât să justifice plata unei surse de acolo. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, ca şi în Serviciile Secrete, motivaţia pentru care un om îţi dă o informaţie nu ţine neapărat de bani. Un om îţi dă o informaţie pentru că poate avea un interes ca acea informaţie să apară, pentru că acea informaţie îl avantajează pe el, pentru că acea informaţie l-ar dezavantaja pe un adversar de-al lui, pentru că acea informaţie îi hrăneşte orgoliul sau îi stinge o anumită frustrare. Sunt foarte multe motive pentru care un om îţi poate da o informaţie, motive care nu au nepărat o legătură cu banii. În general aceste motive sunt exploatate de jurnalişti. Ţine de calitatea jurnalistului de a reuşi să găsească punctul sensibil al interlocutorului şi să obţină cât mai multe informaţii de la el pentru că la urma urmei munca de jurnalist înseamnă atragerea de informaţii relevante pentru publicul său. În momentul în care ştii că un om îţi dă o informaţie, iar acea informaţie l ar putea ajuta sau ar putea ajuta pe altcineva, tu pui în balanţă calitatea informaţiei: dacă public acea informaţie e posibil să fie un lucru pozitiv pentru X sau negativ pentru Y, dar dacă informaţia aceasta este relevantă pentru publicul meu, iar relevanţa ei este mult peste impactul pe care-l are asupra unei persoane sau nu, automat o publici. Interesul publicului primează. Dacă interesul publicului nu există, nu o publici.

Mai susţineţi uneori cursuri la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti, iar acum aţi participat la o Şcoală de vară organizată de studenţii la Jurnalism din Iaşi. Care este relaţia dumneavoastră cu studenţii şi cum percepeţi noua generaţie?

Este o întrebare dificilă pentru că nu sunt adeptul generalizării. Întotdeauna spun, inclusiv studenţilor, că prejudecăţile se nasc din generalizări. În momentul în care ai generalizat, uniformizezi practic o anumită percepţie, care poate fi total greşită. Am stat de vorbă cu foarte mulţi studenţi, încercând să găsesc raţiunea pentru care vor să intre în presă. Ceea ce am constatat în multe cazuri este că există foarte puţine modele sănătoase de jurnalism pe care studenţii de acum le iau în considerare. Este foarte ciudat, chiar paradoxal că într o Românie plină de radiouri, televiziuni şi presă scrisă, există trei-patru, cel mult cinci oameni pe care studenţii de la Jurnalism îi consideră acum modele, ceea ce arată faptul că, dincolo de volumul ei, presa are o problemă, o problemă a valorilor. În momentul în care nu sunt percepuţi decât foarte puţini oameni drept modele pentru studenţi, avem o problemă ca breaslă în general. Îmi place să cred că naivitatea pe care o sesisez în cazul multor studenţi este una binevenită şi că în timp îşi vor folosi pornirea pe care o au acum pentru a intra în meserie cât se poate de bine pregătiţi.

Ioana STOIAN